NĂBĂDAIE s. f. 1. (Popular; de obicei la pl.; mai ales în legătură cu verbe ca „a apuca”, „a găsi”, „a scutura” etc.) Epilepsie, criză epileptică, (popular) pandalie; p. ext. duh rău despre care se crede că ar provoca epilepsia; (familiar) acces de furie, toană, năvîrlii; (regional) năbădaică. cf. i. golescu, c. Cîți se amureza de dînsa, unul se înnebunea, pe altul îl găsea năbădăile. gorjan, h. ii, 98/5. Aceasta samănă, crede-mă, mai mult niște năbădăi decît amor. pr. dram. 133. Sub numele de neamț o să atac simțitatea ei... și s-o apuce năbădăile subt acel de grec. negruzzi, s. iii, 51. A-l găsi năvîrliele, năbădăile. baronzi, l. 46. Gesticulează parcă l-ar fi apucat năbădăile. i. negruzzi, s. v, 166. Cînd o văz pe nevasta asta a mea, că vine cu vadra... tocmai din vale... mă găsesc năbădăile. preda, î. 158. Oamenii cred că (pe cel epileptic) îl bîntuie dracul, că are năbădaie sau năvîrlii. h iv 296. ◊ (Întărit prin determinări cantitative) Tremură de parcă îl găsesc toate năbădăile. pann, p. v. iii, 52/14. Simțesc cum intră-n mine șeaptezeci de năbădăi. hasdeu, r. v. 13. Și-i tremura barba și picioarele de păreau că-l scutură toate năbădăile. rev. crit. i, 277. ◊ Expr. A băga în năbădăi = a) a speria, a înfricoșa. Și unde începu reteveiul a le-nmuia ale oase, de-i băga în năbădăi. pop., ap. gcr ii, 356. Te bag în năbădăile cu dracii. h rv 159; b) a face (pe cineva) să-și piardă calmul, stăpînirea de sine; a zăpăci, a înnebuni. Lelea, cu făptura ei, M-a băgat în năbădăi. șez. viii, 26. 2. (Regional; la pl.) Capricii, toane, nazuri, fasoane; hachițe, pandalii. Țăranii le rabdă însă toate năbădăile, fiindcă, în sărăcia lor, un miel nu e de lepădat. vlasiu, a. p. 24. ◊ fig. Particularitățile, „năbădăile” și „burzuluielile” mașinilor. contemp. 1949, nr. 165, 10/6. ◊ loc. adj. Cu năbădăi = năbădăios (2); temperamentos. Acoperise mușcătura pe care i-o lăsase pe gît o femeie cu năbădăi. pas, z. ii, 246. – pl.: năbădăi. – Etimologia necunoscută.