NĂDRĂGEL s. m. (Popular; de obicei la pl. cu valoare de sg.) Diminutiv al lui nădrag (1); (în dicționarele din secolul trecut) nădrăguț. Cf. anon. car., polizu, lm, ddrf, barcianu, alexi, w. Mai fă-mi, maică, nădrăgei, Maică, ca frunza de tei. bibicescu, p. p. 161, cf. ant. Lit. pop. i, 74. – Pl.: nădrăgei. – Nădrag + suf. -el.