nălucire s.f. 1 (mitol. pop.) apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoaică¹, strigoi, umbră, vedenie, viziune, <înv. și pop.> nălucitură, năzăritură, <pop.> arătanie, iazmă, moroi, pricolici, strigă, turca, urcoi, urgoaică, vârcolac, <reg.> mânătură, momâiată, moroaică, moromeț, moroniță, mortăciune, motohaliță, mozomaină, năhoadă, năzar, necurățenie, pater, șișcoi, șteamătă, vâjă, vâlvă, vidmă, vigonie², <înv.> arătătură, larvă, părere, vedere, zare, <fig.; reg.> șurligaie. 2 fantasmagorie, închipuire, vedenie. Are năluciri din cauza febrei. 3 halucinație, închipuire, nălucă, năzăreală, năzărire, vedenie, <înv.> vedere. Alcoolul produce năluciri. 4 iluzie, închipuire, părere, <rar> năluceală, <fig.> miraj, umbră, <fig.; rar> stihie. Pentru o clipă o văzu aievea în fața lui, dar nu a fost decât o nălucire.