NĂMIAZĂ s. f. (Și în forma namiază, nămiez(i), mai ales precedat de prepoziții) 1. Amiază. Pe la nămez ajunseră la tîrle. SANDU-ALDEA, U. P. 44. Era-n nămiez... Da să m-adoarmă Foșnitul leneș din frunziș. IOSIF, P. 66. Dormi la nămiez, ai?.. Scoală, că-ți vin mușterii. CARAGIALE, S. 140. ◊ Expr. Ziua nămiaza-mare = (în) plină zi. E ziua nămiază-mare, e soare de început de toamnă. CAMIL PETRESCU, U. N. 336. 2. (Regional) Al doilea prînz pe care îl ia țăranul cînd e la munca cîmpului; p. ext. odihna de după prînz. Cerbul ce-mi făcea? Sta Și rumega, Namiaza-și făcea, Dulce aromea. TEODORESCU, P. P. 65. – Variante: namiazi, namiază s. f., nămiez(i), (regional) namiezi (I. BOTEZ, ȘC. 197), nimiezi (PREDA, Î. 85, TEODORESCU, P. P. 439), nimez (VISSARION, B. 139) s. n.