NĂPUSTI vb. IV. 1. Tranz. (Învechit și regional) A trimite (spre... sau împotriva...); a arunca, a zvîrli; a lansa. Nepusti săgeatele și răsfirăei fulgărul. psalt. hur. 12^r/13, cf. psalt. 26. Fără veste au năpustit într-înșii pre beșliii lui și pre mulți turci, de i-au tăiat pre toți. anon. cantac., cm i, 118. Toate leșinăturile le năpustesc [boierii] la noi să se împiciorogească. jipescu, o. 157. A năpustit potopul asupra oamenilor. odobescu, s. iii, 277. Dar un crivăț năpustește viscolirea lui brutală. macedonski, o. i, 30. Ea începe iarăși să-l tortureze, evocînd spectrul mortului, puindu-l față în față cu Ion nebunul, năpustind pe nebun asupra lui. gherea, st. cr. ii, 259. Alături lumina desluși o masă rotundă boită cu roșu; un scaun era năpîstit dedesuptul ei. săm. ii, 824. Cu fruntea descoperită năpusti în cei de peste beizade lovituri de berbece. sadoveanu, o. x, 339. ◊ Fig. Dar ce! tu smulgi hotarele cîmpiilor vecine Și-ți năpustești nesațiul tău Și peste-ale clienților ogoare și cămine! ollănescu, h. o. 167. ♦ (Maram. și Transilv.) A elibera; a da drumul. Cf. bugnariu, n. 261/18. Năposti-mă, soră-n casă, Că mă plouă de mă varsă. țiplea, p. p. 32, cf. 7. Pe turc tare l-a rugat, Să-i nă-poastă nevasta, Că banii-napoi i-a da. bud, p. p. 15, cf. 3. Căpitane, căpitane! Năpostește-mi mîndrucu. Numai de li-i năposti, Eu cu bani ti-oi cumpăni. bîrlea, b. 45. Năpost’i-l să vie-acasă, C-a de-afla cina pă masă. t. papahagi, m. 29. Năposti-mă, soră-n casă, Că io-s Costan, fratele tău. arh. folk. i, 162. ♦ (Prin Maram.) A desface, a desfășura, a întinde. Prins-a pruncul a grîmji, Bradul poale-a năpusti. bud, p. p. 67. 2. Refl. (Despre ființe; de obicei urmat de determinări introduse prin prep. „asupra”, „la”, „spre”, „în” etc.) A se repezi asupra cuiva sau undeva (cu intenții agresive); a năvăli (1, 2), a tăbărî, a năpădi (1), (învechit și regional) a năduli (1), (regional) a năboi³ (2), a se năprăti. [Turcii] se năpustiră la Galata, de făcea și acolo groază, moxa, 403/36. Se năpustiră cu săbiile în ei. negruzzi, s. i, 152. Se năpusti asupra ei un lup. ispirescu, l. 16. Se năpusti peste Dunăre asupra Vidinului. id. m. v. 18. [Dușmanii] asupra mea se năpustiră. macedonski, o. i, 38. Și să nu ai nici o teamă, că de-o să te bănuiască Cyrus, furios asupră-ți n-are să se năpustească, ollănescu, h. o. 68. Flăcăii s-au năpustit la el, urlînd desperați. rebreanu, i. 12. Țăranii s-ar năpusti, fără multă vorbă, la hambarele boierilor, dacă nu și mai rău! id. R. i, 224. Cîinii ciobănești, izbiți de neașteptata arătare a streinilor, se năpustiră în ei. galaction, o. 282. O salvă de focuri se dezlănțui în zăpușeala de moarte... Masa compactă, însă, deodată s-a desfăcut în zeci de bucăți, năpustindu-se asupra soldaților. sahia, n. 37, cf. 85. Un cățel cărunt, cu cîrlige de păr în jurul botului, se năpusti la mine îndată ce tulburai liniștea locurilor. sadoveanu, e. 127. Și deodată, zvîcnind înapoi, rupse funia, și ca turbată, se năpusti peste balustrada punței. Bart, s. m. 93. Ciobanii și tractoriștii săriră din groapă și se năpustiră cu lopețile ridicate, urlînd. v. rom. august 1954, 92. Copiii se năpusteau orbește în praful străzii să înșface bănuții. pas, z. i, 54, cf. 218. Echipajul sări pe uscat și se năpusti spre cele două corăbii vecine. tudoran, p. 33, cf. 90. Jandarmii se năpustiră furioși în celulă să execute ordinul. vornic, p. 208. Feciorul lui Trafulică se năpusti asupra lui și îl opri. preda, d. 210. Se năpusti înainte, orbiș. t. popovici, se. 63. A rămas cîteva clipe pe gînduri în fața cortului, apoi s-a năpustit înăuntru. il ianuarie 1962, 9. Balaurul, cum își văzu dușmanul căzut jos, se ridică iute și se năpusti furios spre dînsul. popescu, b. ii, 24, cf. graiul, i, 34. (Intranz.) [Ostașii] au și năpustit asupra joimirilor. neculce, l. 128. Grozav aș vrea să năpustească un zimbru furios. delavrancea, o. ii, 104. ◊ Expr. A se năpusti în vorbă = a se avînta într-o discuție, a se îmbulzi la vorbă. Și bătrînii, hi-hi, ho-ho, hi-hi... Rîd cu lacrămi, năpustindu-se în vorbă, care mai de care mai șiret la cuvînt. delavrancea, h. t. 11. ◊ (Despre fenomene ale naturii) Deodată, vîntul începu să bată mai tare, năpustindu-se nebun în cărbunărie. dunăreanu, ch. 206. Spre Atlandide mă duceam cu gîndul, dar deodată Se năpustea Khamsinul să le schimbe în pustiuri. densusianu, l. a. 76. Prin ferestrele sparte ploaia și viscolul se năpustesc cu șuierături. gîrleanu, l. 24. Viforul se năpustește din crivăț, cu modulații sinistre. sadoveanu, e. 94. Ploaia se năpustește asupra noastră cu boabe mari și dese. stancu, u.r.s.s. 170. ◊ Fig. Lipsea cîteodată de-acasă, dar cînd venea se năpustea cu mai multă dragoste asupra fetei. ias, z. i, 184. Motzeanu se năpusti la Dărnescu, pe care-l copleși cu o droaie de complimente. t. popovici, s. 323. ♦ (Regional; despre sînge) A țîșni, a curge cu violență (Bîrsana-Sighetul Marmației). alr sn v h 1 368/353. I s-o năpust’it sîngăle pă nas. ib. ♦ Tranz. (Regional; despre lacrimi) A-l podidi. Inima mi-i friptă, arsă. Cînd am sorbit lingura, M-au năpustit lacrăma. sevastos, c. 185. ♦ tranz. (Rar) A invada, a copleși. Zidurile împrejmuitoare, risipite și năpustite în risipa lor de plante grase, de furnici..., de gîze roșii. eminescu; n. 94. 3. Tranz. (Învechit și regional) A părăsi, a lăsa, a abandona; a neglija. Au fugit boierii noștri și v-au năpustit, neagoe, înv. 239/10. Deprinzîndu den zi în zi așa, năpusti trebile țărăi, că pre cît îl iubiia întâi, pre atîta îl urîsă apoi. ureche, l. 182. Văzînd Mihai Vodă că nu poate să o dobîndească [cetatea],... o năpusti și iarăși s-au întors în scaun în București. anon. cantac., cm i, 121. Atuncea ei ș-au năpustit bucatele lor și au fugit. r. greceanu, cm ii, 67. La întoarcerea sa au luat cetatea Neamțului, ce era năpustită de lăcuitori. șincai, hr. iii, 142/35. Năpustesc hulii și alte paseri pădurile. calendariu (1814), 90/20. Să vedem iar pre sărmanii fii... părăsiți de mumele lor și năpustiți pe mîinile doicilor și a slugilor. mumuleanu, c. 14/15. Corăbierii, coprinși de spaimă, năpustea cîrma. marcovici, d. 261/11, cf. 167/20. Fiind... năpustit cu totul și fără vreun ajutor. gorjan, h. i, 136/12. Neguțătorii, sosind cu marfa lor la punct, sînt siliți a o năpusti acolo în drum ceasuri (a. 1842). doc. ec. 775. Năpustiră cetatea și fugiră peste Dunăre. bălcescu, m. v. 185, cf. 53. Puse [laptele] pe foc Și-l năpusti-n vatră, nengrijind de loc. pann, p. v. ii, 149/26. Atunci pricepu dînsul că copila a fugit și în păduri l-a năpustit. odobescu, s. iii, 206, cf. ii, 40. Puse [copilul] într-un pom nalt și îl năpusti acolo. ispirescu, l. 389. Să-ți fac mustrări și apologia lumii pe care ai năpustit-o. galaction, o. 225. Toporul l-ai năpustit, Sub lemne ai adormit! alecsandri, p. p. 351, cf. teodorescu, p. p. 274. Maiorule, dumneata, Cunună-mă cu Rada, Că-ți năpustesc ordia Și mă duc la Mavrodin. Mat. folk. 91. Pe mal, pe Antofița scotea, Luntrea o năpustea. păsculescu, l. p. 178. L-o năpustit muierea și copiii. gr. băn. 194. ◊ Absol. Vai de cel care iubește, Iubește și năpustește, Cu doru se prăpădește. hodoș, c. 38. ♦ Refl. (Regional) A se lăsa, a se neglija. cf. șez. vii, 182. – prez. ind.: năpustesc; imper.: năpustește și (regional) năpusti. – Și: (învechit) nepusti, (regional) năpăsti (marian, na. 46), năpîsti, năposti (prez. ind. și năpost, Țiplea, p. p. 113; Bud, p. p. 80, bîrlea, c. p. 30, 155) vb. IV. – Din v. sl. напоустлтл.