NĂPUSTI (-tesc) I. vb. tr. A părăsi cu totul, a lăsa în părăsire, în voia întîmplării, a abandona: Turcii... năpustiră cetatea și fugiră peste Dunăre (BĂLC.); voinicul năpustise codrii, urîse izbînzile sale de mai nainte (ODOB.). II. vb. refl. 1 A năvăli undeva, a da năvală, a se arunca, a se asvîrli, a se repezi asupra cuiva: se năpusti peste Dunăre asupra Vidinului și-l bătu cumplit (ISP.); năprasnici ca o vijelie, se năpusteau peste alte neamuri, pustiind totul în calea lor (VLAH.) ¶ 2 A se lăsa în voia întîmplării; a se neglija (ȘEZ.) [vsl. napustiti].