NĂPÎRLIT, -Ă adj. (Despre unele animale) Care a suferit procesul de năpîrlire. Păsăruica cea spîrlită Cînd se vede năpîrlită... Ce să facă, mai nu știe De atîta bucurie (a.1803). BV ii, 444. ◊ Fig. Privea dincolo de dolmă pe pusta încă arămie și năpîrlită, semănată, ici-colo, cu smocuri de iarbă firavă și crudă. T. POPOVICI, SE. 134. ♦ (Despre învelișul corpului unor animale) Care a rămas fără păr sau cu păr puțin (în urma procesului de năpîrlire). v. chel. Începu să scarpine grumazul năpîrlit al bivolului. GALAN, B. I, 115. În blana-i năpîrlită au năpădit scaieții, LABIȘ, P. 47. ♦ p. ext. (Despre păr) Rărit, tocit, distrus. Făt-Frumos se pomeni că trece pe lîngă el o rablă de cal bătrîn, costeliv și pintenog... cu părul năpîrlit de bătrînețe. POPESCU, B. ii, 10. – pl.: năpîrliți, -te. – v. năpîrli.