năpăstuire sf [At: (a. 1782) URICARIUL, XI, 259 / Pl: ~ri / E: năpăstui] (Înv) 1-2 Act de nedreptate (săvârșit sau) suportat de cineva. 3 Asuprire. 4 Abuz. 5 (Rar) Suferință. 6 Acuzație nedreaptă Si: calomnie.

NĂPĂSTUIRE, năpăstuiri, s. f. Acțiunea de a năpăstui și rezultatul ei. 1. Asuprire, oprimare; nedreptate. [Mircea Ciobanul] numai hulă și ură își ridicase asupră-și prin năpăstuirile sale. ODOBESCU, S. I 106. 2. Ponegrire, defăimare, învinuire nedreaptă; calomnie. Ce? Eu să fiu un astfel de om, – pe cînd din fire Sînt pașnic și nu merit a ta năpăstuire! MACEDONSKI, O. II 134.

năpăstuire f. asuprire: rădicase ură prin năpăstuirile sale OD.

năpăstui [At: COD. VOR. 112/24 / Pzi: ~esc / E: slv напастовати] (Înv) 1 vt A ispiti. 2 vt (Fșa) A face cuiva o nedreptate, un rău Si: a nedreptăți. 3 vt A urmări pe cineva cu dușmănie. 4 vt A asupri. 5 vt (Rar; d. necazuri, nenorociri) A atinge pe cineva. 6 vr (Pcf) A se năpusti (4). 7 vt A învinui pe nedrept Si: a calomnia, a defăima, a ponegri. 8 vt (Pcf cu năpusti) A părăsi.

NĂPĂSTUI, năpăstuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A urmări cu dușmănie, a asupri, a oropsi; a persecuta. Pe dușmani i-a năpăstuit și i-a strîns aspru în chingi. SADOVEANU, O. VIII 90. El n-a năpăstuit pe nimeni și a ajutat pe unde a putut, încît n-are de ce să-i fie frică. REBREANU, R. II 66. De el ascultam totdeauna și la dînsul căutam scăpare cînd eram năpăstuit. SLAVICI, O. I 72. 2. A ponegri, a defăima, a învinui pe nedrept; a calomnia. Pentru c-am năpăstuit-o chiar pe sfînta dreptate, am să-i duc un fes roș și un tulpan untdelemniu, ca să-și mai aducă aminte din tinerețe. CREANGĂ, P. 134. Uite cum îmi năpăstuiam bunătate de nevastă. ȘEZ. V 10.

A NĂPĂSTUI ~iesc tranz. (persoane) 1) A face să suporte o năpastă; a oropsi; a urgisi. 2) A învinui fără nici un temei. /<sl. napastovati

năpăstuì v. 1. a asupri, a impila pe nedrept: unii năpăstuesc omul chiar pe sfânta dreptate CR.; 2. a învinui fără temeiu: ce o năpăstuești și tu? AL. [Tras din năpaste].

năpăstuĭésc v. tr. (d. năpastie saŭ vsl. napastovati. V. năpădesc). Acuz pe nedrept.

năpăstuire s. f., g.-d. art. năpăstuirii; pl. năpăstuiri

năpăstuire s. f., g.-d. art. năpăstuirii; pl. năpăstuiri

năpăstuire s. f., g.-d. art. năpăstuirii; pl. năpăstuiri

năpăstui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năpăstuiesc, 3 sg. năpăstuiește, imperf. 1 năpăstuiam; conj. prez. 1 sg. să năpăstuiesc, 3 să năpăstuiască

năpăstui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năpăstuiesc, imperf. 3 sg. năpăstuia; conj. prez. 3 să năpăstuiască

năpăstui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năpăstuiesc, imperf. 3 sg. năpăstuia; conj. prez. 3 sg. și pl. năpăstuiască

năpăstui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năpăstuiesc, conj. năpăstuiască)

DAT VENIAM CORVIS, VEXAT CENSURA COLUMBAS (lat.) judecata îi iartă pe corbi și îi năpăstuiește pe porumbei – Iuvenal, „Satirae”, II, 63. Judecătorii se înclină în fața celor tari.

NĂPĂSTUIRE s. v. bârfă, bârfeală, bârfire, bârfit, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, denigrare, discreditare, ponegreală, ponegrire, șoaptă.

NĂPĂSTUIRE s. 1. v. persecutare. 2. v. oprimare.

NĂPĂSTUIRE s. 1. nedreptățire, oropsire, persecutare, persecuție, urgisire, (înv. și reg.) strîmbătățire, (înv.) obidire. (~ cuiva pe nedrept.) 2. asuprire, exploatare, împilare, opresiune, oprimare, persecutare, persecuție, prigoană, prigonire, urgisire, (pop.) asupreală, silnicie, (înv.) avanie, obidă, obidire, obijduire, strînsoare, (fig.) apăsare, despuiere, stoarcere. (~ maselor.)

năpăstuire s. v. BÎRFĂ. BÎRFEALĂ. BÎRFIRE. BÎRFIT. CALOMNIE. CALOMNIERE. CLEVETEALĂ. CLEVETIRE. CLEVETIT. DEFĂIMARE. DENIGRARE. DISCREDITARE. PONEGREALĂ. PONEGRIRE. ȘOAPTĂ.

NĂPĂSTUI vb. v. ademeni, amăgi, atrage, bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, discredita, ispiti, momi, ponegri, seduce, tenta.

NĂPĂSTUI vb. 1. v. persecuta. 2. v. oprima.

NĂPĂSTUI vb. 1. a nedreptăți, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a urgisi, (înv. și reg.) a strîmbătăți, (înv.) a obidi, (grecism înv.) a catatrexi. (Multă vreme l-a ~ fără motiv.) 2. a asupri, a exploata, a împila, a împovăra, a oprima, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a tiraniza, a urgisi, (înv. și reg.) a bîntui, (înv.) a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a tiranisi, a tirăni, (fig.) a apăsa, a despuia, a stoarce, a suge, (reg. fig.) a stoci, (înv. fig.) a călca. (A ~ masele.)

năpăstui vb. v. ADEMENI. AMĂGI. ATRAGE. BÎRFI. BLAMA. CALOMNIA. CLEVETI. DEFĂIMA. DENIGRA. DISCREDITA. ISPITI. MOMI. PONEGRI. SEDUCE. TENTA.

Dat veniam corvis, vexat censura columbas (lat. „Cenzura cruță corbii și prigonește porumbeii”) – hexametru din Satira a II-a a lui luvenal care a devenit proverb. Versul e pus în gura unei femei romane (Lauronia) care se înverșunează împotriva bărbaților, pe motivul că aceștia, făcînd legile, sînt deosebit de intoleranți cu femeile și tot pe atît de îngăduitori cu ei înșiși, deși „sînt mai răi ca noi”. Și după ce dă cîteva exemple din viața de atunci a Romei (de la începutul erei noastre), exclamă: „Și-apoi tot împotriva noastră, rigorile legii! Dat veniam corvis, vexat censura columbas”. Versul lui luvenal poate fi apropiat și de vorba noastră populară „Pentru unii mumă, pentru alții ciumă!”. LIT.