nărav s.n. I 1 cusur, dar², defect, patimă, viciu, <pop. și fam.> meteahnă, pârțag, <pop.> învăț, nărăveală, <reg.> băsău, ciucă, madea, natură, nărăvie, năzar, pahibă, parfie, taronie, teahnă, <înv.> învăț, <fig.> maculă. A fost părăsit de soție pentru că are năravul beției. 2 pasiune, patimă, viciu, <fam.> boală, <reg.> spahie¹. Și-a pierdut toată averea întrucât a dat în năravul jocurilor de noroc. 3 (la pl. năravuri) comportament, comportare, conduită, deprindere, maniere (v. manieră), moravuri, obiceiuri (v. obicei), purtare, <rar> port¹, purtat¹, <pop.> modă, <înv. și reg.> urmare, <reg.> pont, purtătură, <înv.> duh, tocmeală, <turc.; înv.> talâm, <fig.> apucătură. Părinții sunt nemulțumiți de năravurile necuviincioase ale fiului lor. 4 (mai ales la pl. năravuri) deprindere, fire, obicei, obișnuință, <fam.> sistem, <înv. și reg.> feleșag, <reg.> măsai², ogod, pohod, vread, zănat, <înv.> urmare, <fig.> apucătură, <fig.; reg.> nadă¹. După ani de conviețuire, îi cunoaște năravurile. 5 <reg.> snagă, sucă. Caii au năravul de a azvârli din picioare. 6 (înv. și pop.) v. Deprindere. Obicei. Obișnuință. II (psih.; înv. și pop.) v. Caracter. Fire. Natură. Structură. Suflet. Temperament.