năruire s.f. I 1 cădere, dărăpănare, dărâmare, dărâmat¹, năruit¹, prăbușire, prăvălire, risipire, surpare, surpat¹, <rar> prăbușeală, <înv. și pop.> picare, <reg.> huluială, huluire, <înv.> cotropire, risipă, risipitură. În timpul cutremurului s-a produs năruirea casei. 2 prăbușire, scufundare, surpare. Năruirea malurilor a fost cauzată de revărsările repetate ale râului. 3 cădere, prăbușire, răsturnare, <pop. și fam.> picare, prăvălire. În urma năruirii de pe scaun și-a luxat mâna. II (concr.; înv.) v. Dărăpănătură. Dărâmătură. Năruitură. Paragină. Prăbușituri Resturi (v. rest). Ruină. Surpătură.