născocitor, -oare adj., s.m.., s.f. I adj. (despre spirit, gândire, imaginație sau despre creații, realizări etc. ale oamenilor) creativ, creator, imaginativ, ingenios, inventiv, iscoditor, iscusit, <înv.> invențios, scornaci, <fig.; înv.; astăzi fam.> zămislitor. Are o minte născocitoare. II s.m.., s.f. 1 creator, demiurg, făuritor, înfăptuitor, plăsmuitor, realizator, <livr.> artefice, <înv.> ijderitor, săvârșitor, scornitor, sfârșitor, statornicitor, <fig.> făurar¹, <fig.; rar> clăditor, <fig.; fam.> tată, <fig.; înv.> faur¹. Petrarca este născocitorul poeziei de dragoste italiene. 2 (rar) v. Inventator.