NĂSOl s. n., s. m. sg. 1. s. n. Augmentativ al lui nas¹. cf. ddrf, dr. vi, 218. ♦ spec. (Rar) Trompa elefantului. Elefantul se apăra vitejaște cu năsoiul său și cu colții. gorjan, h. ii, 25/34. 2. s. m. sg. (Regional) Năsăilă (1); com. din țepeș vodă-cernavodă, cf. alr ii/i mn 5, 6 838/520. ♦ Epitet dat unui om care s-a supărat (Manoleasa-Botoșani). scl 1963, 18. – pl.: (1) năsoaie. – Și: (regional, 1) nasoi s. n. ddrf. – Nas¹ + suf. -oi.