NĂSTRAPĂ¹ s. f. (Învechit și popular) 1. Vas (de băut). V. cană, cupă, potir. O năstrapă mare. O năstrapă mai mică (a. 1658). uricahiul, xvi, 205. Făcu vasele measii, blidele ei, și cădelnițile, și căușile, și năstrăpile. biblia (1688), 67¹/5, cf. 310¹/39, 923²/11, anon. car. Era într-însa cele 2 table ale legei... și toiagul cel înflorit al lui Aaron și năstrapa cea cu mană. antim, p. 71. Bucură-te năstrapă întru carea iaste mana. mineiul (1776), 200^r1/3, cf. 204^v1/15. Am văzut aiavea că al triile înger au vărsat năstrapa cea de aur preste izvoarăle apelor (a. 1815). gcr ii, 217/23. Avea peste 50 năstrăpi de apă din care ca vro 30 era de sticlă. golescu, î. 124, cf. lb. Mă dusei îndată de adunai mulțime de flori tot de cele mai frumoase, le pusei într-o năstrapă și plecai cu roaba de le dusei prințesei. gorjan, h. iv, 28/31, cf. polizu, pontbriant, d., cihac, ii, 600. Lîngă fîntînă ședea jos o babă, ghemuită pe niște zdrențe de cergă și morfolea-n gingii un crîmpei de covrig muiat într-o năstrapă cu apă rece. caragiale, o. ii, 244, cf. vii, 9. Apa ciuruia din țeve aurite și o lua cu năstrape și cu căușe de aur. ispirescu, l. 38, cf. 234. Alta dăruia un blid de cusutor, or o năstrapă, or un castron de cusutor. pitiș, șch.152, cf. marian, o. i, 99, ddrf, gheție, r. m., barcianu. Necontenit domnii noștri cereau de la meșteșugarii de peste munți păhare, vase, năstrape, cești și tot felul de argintării. iorga, c. i. i, 119, cf. tdrg. Ea-nainte-i se ducea, Cu năstrapa mi-l stropea, Cu năframa-l răcorea. alecsandri, p. p. 108, cf. h iv 90. Du-mi-te la beci în grabă Și-mi ado vin în năstrapă. teodorescu, p. p. 674, cf. 334. L-au legat de mijloc, I-au dat o mastrapă Și i-au dat drumul în fîntînă Și a scos apă rece. șez. iv, 214. Fa, Niculco, dumneata Ia năstrapa de colea Și dă dosul la ceșmea. mat. folk.} 36, cf. 648, {~i. cr. ii, 219, păsculescu, l. p. 47. S-a dus Lina La fîntînă Să ia apă-Ntr-o năstrapă. pamfile, cr. 72. Năstrapă din apă, ginere din lume (Cremenea și amnarul). păsculescu, l. p. 80. ◊ Fig. Bucură-te preacuratî fecioarî..., bucură-te măstrapî de aur. paraclis (1639), 249. Pre tine prorocii toți, fecioară..., te-au numit năstrapă. mineiul (1776), 54^r2/29, cf. 151^v2/36, 197^v1/1. ♦ Urcior (pentru păstrat apa). cf. alr i 696/780. Am o vacă cu țîța-n spinare (Năstrapa). șez. vii, 118. 2. Cantitate de lichid cuprinsă într-o năstrapă (1). Toată ziua nu i-a cerut inima nimica; a băut doar două-trei năstrape de zeamă de varză. caragiale, o. i, 173. Înghițind o năstrapă cu apă rece de la Susana. delavrancea, s. 224. – Pl.: năstrape și năstrăpi. – Și: (învechit și regional) nastrăpă (klein, d. 385, cihac, ii, 600, lm, pamfile, s. v. 41), (învechit) nestrăpă (anon. car., clemens), măstrapă, mastrapă s. f. – Din ngr. μαστραπάς, bg. мъстрапа, нъстрапа, scr. nastrap.