nătângie s.f. I 1 neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie, <rar> nătângeală, netoție, <pop. și fam.> tonție, <fam.> zevzecie, <înv. și reg.> nătărăie, <înv.> nărozenie, <turc.; înv.> zevzeclâc, <fran.; rar> sotiză, <iron.> deșteptăciune, <fig.> sărăcie cu duhul, sărăcie de duh, <fig.; rar> sărăcie de minte, sărăcie mintală. Nu i se cere niciodată părerea din cauza nătângiei. 2 inabilitate, neîndemânare, nepricepere, stângăcie, <reg.> mangoseală, <înv.> maladresă. Deși ajunsă la vârsta maturității, este de o nătângie revoltătoare. 3 (mai ales pop.) încăpățânare, îndărătnicie, obstinație, recalcitranță, <reg.> dâcă¹, mădăție, <înv.> retivitate, <fran.> pertinacitate, <fig.; înv.> vârtoșală. Niciodată nu se purtase cu atâta nătângie. II (concr.; adesea constr. cu vb. „a spune”, „a afirma¹”) gogomănie, nebunie, neghiobie, nerozie, nesocotință, prostie, stupiditate, stupizenie, <rar> netoție, <înv. și reg.> nătărăie, <glum.> blegomanie, <iron.> deșteptăciune, <iron. sau peior.> credulitate. Spune multe nătângii când este nervos.