NĂZDRĂVAN, -Ă adj. 1. (Popular; adesea substantivat) (Persoană) fără minte; (om) nepriceput (3), incapabil; (om) aiurit, zăpăcit, țicnit, zănatic. Minte n-ai nici de un ban,... O să ieși un nezdrăvan. pann, h. 66/4, cf. 3/7, POLIZU, TDRG, TUDORAN, P. 98, SCL 1963, 19, arh. folk. iii, 152, alr ii 3 696/791, 836, 872, 899, 928, alr sn v h 1 240/872. Ciobanul nezdravăn oile sale risipește. zanne, p. v, 173. 2. (Regional) Supărăcios, arțăgos, urîcios; rău la inimă. cf. alr ii 3 696/157, alr sn v h 1 247/876. 3. Care se ține de pozne, de năzdrăvănii (2), care provoacă haz prin ceea ce spune sau face; glumeț, poznaș, ghiduș. cf. pontbriant, d. E cam năzdrăvan, Face multe pozne într-un an. hasdeu, r. v. 160. Cînd Ioniță Rotarul – altfel om chipeș, hazliu, năzdrăvan de te ții cu mîna de inimă – s-a încercat s-o sărute, a sărit parc-ar fi călcat pe coadă de șarpe. delavrancea, s. 12. Și eu îl văd pe acest bătrîn cu minte și năzdrăvan la vorbă. vlahuță, ap. cade, cf. ddrf. Prea eram năzdrăvan, trebuia să fiu ținut din scurt. brăescu, a. 103, cf. teodorescu, p. p. 184, alr ii 3 696/182, 250. ♦ (Despre întîmplări, fapte etc.) Comic, vesel. Întîmplarea li se păru oamenilor atît de năzdrăvană, că începură să rîdă acum cînd aflară despre ce e vorba. camil petrescu, o. i, 31. Și bucuros de jocul vieții năzdrăvan, Le voi zîmbi la toate în chipul unei flori. beniuc, v. 60. 4. (În mitologia populară) Înzestrat cu însușiri supranaturale, care are darul de a ști și a prevesti ce se va întîmpla; (neobișnuit) năzdrăvănit. Să fie încălecat pe calul cel năzdrăvan din ceriu cuborît. cantemir, hr. 142, cf. lb. Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume. alecsandri, poezii, 20, cf. 81, 310. Românii, la sat, pe cel dintre dînșii... carele aude, mite, și iarba crescînd, îl numesc năzdrăvan. odobescu, s. i, 397. Genarul, om nalt și puternic, avea un cal năzdrăvan cu două inimi. eminescu, n. 14, cf. 5, id. o. i, 79, gane, n. iii, 15. Gerilă, Flămînzilă și Setilă, Păsări-Lăți-Lungilă și năzdrăvanul Ochilă se opresc cu toți în cale. creangă, p. 275. Calul știa de toate astea, căci nu era el năzdrăvan de florile mărului. ispirescu, l. 29, cf. 5, 16, 216, marian, o. ii, 243. El plîngînd încălecase pe Cal galben de sub soare, Căci e nezdravăn din fire acest cal, știe să zboare. coșbuc, p. ii, 138. O, dați-mi mîndrul buzdugan Și-aduceți calul năzdrăvan Ce-adulmecă jăratic. iosif, patr. 59. Patrocle înțelege vorbele ca un cîne năzdrăvan (ca dobitoacele din povești). ibrăileanu, s. 9, cf. 8, id. s. l. 9. Prin el am făcut cunoștință cu caii năzdrăvani ce vorbeau ca omul. brăescu, a. 52, cf. beniuc, v. 49, deșliu, g. 13. Oiță bîrsană, De ești năzdrăvană... Să spui lui Vrîncean Și lui Ungurean Ca să mă îngroape Aice pe-aproape. alecsandri, p. p. 2. Troian iute s-a întors Și din grajd pe loc a scos Un alt cal, mai năzdrăvan. teodorescu, p. p. 146. Mai încolo sta taică-său, cu o falcă-n cer și cu una-n pămînt, și tot flacără-i ieșea din gură, căci taică-său era năzdravăn. reteganul, p. iii, 14, cf. 21. Puiul de găină de cîntă în găoace e nazdravan. șez. i, 19, cf. 4. Feciorul cel mic era năzdrăvan, adică om care ghicea gîndurile altuia, fie bune, fie rele. popescu, b. ii, 50, cf. 11, i, 5, bota, p. 108, alr I 1404/798, alr ii 3 696/172, 192, 219, 235, 414, 514, zanne, p. iv, 565. Pe un munte de os Paște un cal nazdrăvan (Briciul). păsculescu, l. p. 74. ◊ (Substantivat) S-a -ntîlnit... cu năzdrăvanul. gr. s. vi, 144. 5. Extrem de priceput, de iscusit, de dibaci, de deștept; admirabil, nemaipomenit, extraordinar, grozav (de frumos, de interesant, de potrivit etc.); măreț (2). Mai temeinică și mai cunoscută întîmplare iaste aceasta decît să sufere niște jucării din nezdravănă măiestrie scornite. bărac, ap. gcr ii, 236/34. Bătrînele-astea au mirosuri bune, Cu nasu tot în cărți de rugăciune, Deosibesc, Cu simțul năzdrăvan, Ce este sfînt, de tot ce e profan. gorun, f. 124. Toate stelele s-asculte Glasul strunei năzdrăvane. goga, p. 73, cf. hogaș, dr. i, 136, dr. v, 214. Le povestește pățănii năzdrăvane, de pe vremea cînd slujea pe împăratul. rebreanu, nuv. 197. Mult iscusita minții limbă Nu-mi spune clipa năzdrăvană Ce mi te-a scos de mult în cale. topîrceanu, p. o. 73. Năzdrăvan, cum altul nu-i, Un băiat al nimănui Născoci, atunci, un cui. arghezi, s. p. 18, cf. blaga, l. u. 51, beniuc, c. p. 10. Cristea Busuioc însă era un român năzdrăvan. tudoran, p. 95, cf. deșliu, g. 26, alecsandri, p, p. 302. Împărătesei îi păru bine că feciorul i-a adus o fată atît de harnică, o torcătoare atît de năzdrăvană. reteganul, p. i, 52, cf. alr i 1 400/269, alr ii 3696/105, 228, 362, 365, 531, 551,682,762. ♦ (Regional; adesea substantivat) (Om sau animal) mare și puternic, sănătos, voinic. cf. ARH. FOLK, v, 173, BUL. FIL. VII-VIII, 369, alr ii/i h 78, alr ii/i mn 49, 2 266/36, alr ii 3 696/27, 36, 53, 76, 272, 310, 386. – pl.: năzdrăvani, -e. – Și: (învechit și regional) nezdravan, -ă, nezdravăn, -ă, nezdrăvan, -ă, (regional) năzdravan, -ă, năzdravăn, -ă, năzdraven, -ă (alr ii 3 696/833), năzdrav, -ă (ib. 3 696/279), nazdrăvan, -ă, nazdraven, -ă (arh. folk. v, 173, alrt ii 326, alr ii 3 696/95) adj. – pref. ne- + zdravăn sau din bg. НЕЗДРаВ, scr. nezdravan.