NĂZUI (-uesc) vb. tr. și intr. 1 †A recurge, a apela la ajutorul, la protecția cuiva, a căuta scăpare pe lîngă cineva: dac’ar fi pretutindene tot asemene judecători... cei ce n’au dreptate n’ar mai ~ în veci... la judecată (CRG.) ¶ 2 †A-și îndrepta pașii undeva, a căuta să ajungi undeva: de toți ai săi părăsit și... rănit fiind... au năzuit la o casă aproape (CANT.); pe călătorul strein ce năzuește la casa ta, nu-l goni și depărta (PANN) ¶ 3 A fi stăpînit de gîndul, de dorul de a dobîndi ceva, de a ajunge la ceva, a tinde, a aspira: ea aținea asupră-mi o privire așa de magnetică, încît toate simțurile mele năzuiau spre dînsa (GN.) [comp. vsl. nazyvali].