NĂZĂRITURĂ s. f. (Învechit și popular) Năzărire. Cf. lb. Nebunii și ucigașii, în adînca lor beție, Au doar n-au năzăritură de cinste cu-nțelepție? conachi, p. 285. Și calul are năzărituri. lm. Oleu, soro, cum mai crezi în fleacuri; îți faci singură năzărituri. contemporanul, v₁, 100. Nu-i nemică, fată, ți se pare, de ce nu ești cuminte? Ce-ți faci năzărituri? ib. vi₂, 19, cf. DDRF, TDRG. – Pl.: năzărituri. – Năzări + suf. -tură.