oáră, ori, s.f. (înv.) 1. Oră, ceas: „Adunarea generală a Societății de Lectură a Românilor din Maramureș să va ține în ziua prima a târgului din decembrie, la oara 3 d.m., în locuința secretarului nostru” (Koman, 1937: 16; Sighet, 1871). 2. (reg.) Fire; în expr. a-și veni în oară / ori = a-și veni în fire, a-și reveni (după un moment de slăbiciune), a se întrema. ■ Exclusiv în nordul Trans., Maram. și sporadic în Crișana (ALR, 1938, h. 203); termen specific subdialectului maramureșean (Tratat, 1984: 347). – Lat. hora „oră, ceas” (DER, DEX, MDA) > rom. oară, oră.