OBRĂZNICĂTURĂ s. f. I. (Familiar) Persoană obraznică. Avea să vorbească unei obrăznicături care îndrăznise să se întreacă… cu el. GÂRLEANU, L. 27. O purtam cu mine și în mine... în toate gîndurile: diavol și înger... obrăznicătură mică, pălmuită în fața bătrînilor. G. m. ZAMFIRESCU, SF. m. n. I., 209.Cînd ospătau băieții, ca niște obrăznicături ce erau, iată că intră... călugărul. VASILIU, ap. CADE, cf. ALR I 1517/540. II. (Regional) Codobatură (Motacilla alba). cf. BĂCESCU, PĂS. 117, I. CR. III, 345. – PI.: obrăznicături. – Obraznic + suf. -ătură.