OBSCEN, -Ă adj. (Despre gesturi, cuvinte, atitudini etc.) Nerușinat, trivial, indecent; grosolan. cf. calendariu (1 794), 36/8. Epigrame obscene, heliade, d. j. 19/3. Expresiunile obscene ce se cuprind... [în baladă], ne opresc de a o publica. FILIMON, O. I, 118, cf. BARONZI, L. 115. Biserica... se găsește totodată între două cîrciume a căror consumatori unesc glasurile lor răgușite și obscene cu cîntările religioase. alecsandri, s. 17. La Paris... Cu femeile-i pierdute și-n orgiile-i obscene, Acolo v-ați pus averea. eminescu, o. i, 151. După gesturile și grimasele cobzarului, după mișcările ce le face cu pîntecele, pare a fi un cîntec obscen. caragiale, o. i, 76. Se vor înlătura... expresiunile obscene. odobescu, s. ii, 342. Plictisiți de traiul unei vieți pierdute-n lene, v-aruncați, orbiți de pofte, în orgiile obscene. neculuță, ț. d. 91, cf. șăineanu, alexi, w. Spectacolul boierului erau alaiurile de o pompă burlescă, obscenele jocuri de păpuși. iorga, l. i, 7, cf. iordan, stil. 170. – pl.: obsceni, -e. – Din fr. obscène, lat. obscenus, -a, -um.