OCROTIRE s. f. Acțiunea de a (se) ocroti și rezultatul ei. 1. Apărare, protejare; ajutor, sprijin. Vor fi copiii supt ocrotirea părinților fiind încă nevîrstneci. prav. cond. (1780), ap. gcr ii, 125/34. Mă rog să mă aibi supt ocrotire. drăghici, R. 61/25. Cȋte vițiuri s-au strecurat ȋn frumoasa noastră țară subt ocrotirea unui guvern prieten a întunericului. negruzzi, s. i, 288. Nu te teme, că te ieu sub ocrotirea mea. alecsandri, t. 1115. De vrai să te aleagă,... Prefectului te-nchină cu-adîncă umilire Și-l roagă să te ieie sub nalta-i ocrotire. i. negruzzi, s. ii, 29, cf. ddrf, șăineanu, alexi, w. Ar fi vrut să afle ce-i cu planurile... și mai ales cu ocrotirea prefectului. sadoveanu, p. m. 36. Paznicul de vînătoare și pădurarul... au un rol hotărîtor nu numai ȋn acțiunea de ocrotire, ci și ȋn aceea de recoltare a vȋnatului. vîn. pesc. februarie 1964, 3. Prin lege se stabilesc măsurile de protecție și securitate a muncii precum și măsuri speciale de ocrotire a muncii femeilor și tineretului. scînteia, 1965, nr. 6664. 2. Adăpost, azil. Au aprins un foc mare, ca să dee sămn acelor ce să primejduie, că în acel ostrov pot să afle ocrotire. drăghici, r. 221/26. Trămise o solie și la craiul Poloniei, poftindu-l ca să nu sprijinească pe dușmanul său, Ieremia Movilă, nici să dea ocrotire emigranților din Ardeal. bălcescu, m. v. 426, cf. 136. – v. ocroti.