OCULT, -Ă adj. 1. Care aparține ocultismului, privitor la ocultism, de ocultism. Nu sînt alte decît niște slabe și proaste rămășiți a acelei științi oculte care era atît de dezvoltată la vechii egipteni. ALECSANDRI, O. P. 67. În gînd o văd Vag luminoasă, Alburie – O fotografie, în cărțile oculte. CAMIL PETRESCU, v. 56. Acum ascultară... despre puterea grozavă a Marelui Orient, despre ceremoniile oculte. id. o. II, 117. 2. Ascuns, tainic, misterios. Himia cît a fost o știință ocultă... nu era o știință. PROPĂȘIREA (1844), 202²/22. De cînd se inventă alfabetul... în toate progresul deveni mai răpede; științele, de unde erau ascunse sau oculte, se divulgară. HELIADE, o. II, 40. Clasa corporațiilor... face iară un fel de stat ocult, împărțit în diferite corpuri, fiecare cu statutele și regulamentele lor. BOLLIAC, o. 251. Se poate atribui... mai cu seamă la lipsa unei organizații regulate și la efectul unor intrigi oculte. GHICA, A. 796. Dar totodată avem și ajutoruri oculte. ALESCADRI, S. 110. Dar tu, neștiutoare, domneai a mea ființă... Erai – cum ești și astăzi – oculta mea credință. MACEDONSKI, O. II, 209. Ca o putere ocultă, străină de voința lui, îi împingea trupul greu și moleșit. VLAHUȚĂ, O. A. III, 195, cf. DDRF, ȘĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W. Reprezintă o forță reală și ocultă. SADOVEANU, o. IX, 95, cf. CĂLINESCU, E. O. I, 122, STANCU, R. a. IV, 384. ♦ (Adverbial) Pe ascuns, în taină. Și angelul p-acesta îl ia și cu el vine Ocult, pe nesimțite, d-al său Raimond aproape. HELIADE, O. I, 326. Noi n-avem nevoie să lucrăm ocult. SADOVEANU, o. IX, 95. – PI.: oculți, -te. – Din fr. occulte.