OCURENȚĂ s. f. 1. (Franțuzism) Împrejurare, întîmplare, circumstanță, conjunctură. cf. ȘĂINEANU, ALEXI, W., SCRIBAN, D. 2. Prezență a unei unități lingvistice într-un Text. Utilizîndu-se procedeul fișării, au fost stabilite frecvențele de ocurență cu care apar în fiecare text cuvintele întîlnite. cf. SCL, 1969, 76. – pl.: ocurențe. – Din fr. occurence.