ODALISCĂ s. f. Femeie de serviciu în haremul unui sultan; p. ext. cadînă. cf. VALIAN, v., POLIZU. Să lăsăm deocamdată pe fanariotul nostru adormit pe pieptul odaliscei sale. FILIMON, O. I, 117. Albe odalisce se cobor pe mare Pline de plăcere, din al lor serai. BOLINTINEANU, O. 100, cf. DDRF, ȘĂINEANU, ȘIO I, 282, II₁, 276, ALEXI, W. Ai gură de odaliscă, Radule! repeta colonelul Vardaru, de cîte ori Comșa amintea despre firea lui hotărîtă. C. PETRESCU, Î. I, 13. Palid, cu ochi languroși de odaliscă, ...scria în grabă, la colț de masă, ...o schiță. PAS, Z. II, 103. – pl.: odalisce. – Din fr. odalisque.