ODIHNIRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) odihni. 1. Repaus, odihnă (1). cf. odihni (1). cf. POLIZU, LM, barcianu, alexi, w., DHLR I, 257, 265, 275. 2. (Regional, în practicile religiei creștine, mai ales la pl.) Popas, oprire a procesiunii mortuare în drum spre cimitir, pentru a se citi evanghelii. Îi faĉe [mortului] trei uodiniri pe drumu biseriĉi (Grădiștea – Rîmnicu Vîlcea). alr ii/i mn 89, 2 712/812. 3. (În limbajul bisericesc, determinat prin „veșnică”) Moarte (considerată ca stare de repaus veșnic); odihnă (4). cf. odihni (4). Numaidecît merg dirept... spre odihnirea cea veacinică. cheia In. 2^r/11. – pl.: odihniri. – Și: (regional) odinire s. f. – v. odihni.