OGLINDĂ s. f. 1. Obiect cu suprafață lucioasă, de diferite forme, făcut de obicei din sticlă, acoperit pe o față cu un strat metalic avînd proprietatea de a reflecta puternic razele de lumină și de a forma astfel imaginea obiectelor; (Transilv.) căutătoare, cotătoare. Acela aseamără-se bărbatuli celuia ce-și socoteaște fața firiei sale întru oglindă. cod. vor. 116/2. Tocmiră niște oglinde și le puseră în zidul cetăției den cătruo ardea soarele. moxa, 375/30. Biserica, fiind tot cum au fost dintăi, să vedi ca o oglindă. herodot (1645), 132, cf. n. TEST. (1648), 176732, lex. mars. 246. Caută-te acmu, cetitoriule, ca într-o oglindă, n. costin, l. 110. Făcînd cu meșterșug niște oglinde de aramă, cu razele soarelui au aprins toate corăbiile lui Vitalian pre mare. cantemir, hr. 313. Oglindă de chihrimbar, 95 bani (a. 1726-1733). n. a. bogdan, c. m.160, cf. man. gOtt. Un divan, ...o oglindă de masă (a. 1803). iorga, s. d. xII, 146, cf. clemens. Oglinda cînd ți-ar arăta Întreagă frumusețea ta, Atunci și tu ca mine Te-ai închina la tine. a. văcărescul, ap. gcr ii, 160/14. Toți ș-au spart oglinda lor, Sau să se vază nu vor. mumuleanu, ap. gcr ii, 250/39. Se gătea la oglindă. negruzzi, s. i, 60. Oglinzi ca să se vază nu se afla în țeară, Și era poprit lucru să s-aducă d-afară. alexandrescu, m. 303. Greaca se sculase și se dusese la oglindă. filimon, o. i, 131. Pe pereți erau aninate oglinzi de Veneția. alecsandri, o. p. 141. Și în fața ta frumoasă O să ție o oglindă, Să te vezi pe tine însăți Visătoare, surîzîndă. eminescu, o. i, 76. Cînd mă uitam în oglindă, barbă și mustețe ca în palmă. creangă, a. 86. Și cum se uită ei în oglindă și se gîndesc acasă, ce să le vază ochii? caragiale, o. i, 121. Figurile lor se multiplicau, ca din reflectarea unor oglinzi paralele. vlahuță, o. a. iii, 58. Chiar plopul neastîmpărat se liniștise și, de pe verdele gingaș al foilor lui încremenite, lumina soarelui se răsfrîngea în văzduh ca de pe mii de mici oglinzi aeriene, hogaș, m. n. 14. Își aduce el singur cerneala și hîrtia și s-așează la masă înaintea oglinzii. sadoveanu, b. 32. Mă deștept, Privesc oglinda, fruntea mea o văd brăzdată. eftimiu, î. 176. Din cîte întrebări mi-am pus, nu rămîne nici una cînd mă uit în oglindă dimineața. bacovia, o. 226. Aceste aparate sînt construite cu oglinzi metalice, lentile și prisme. ioanovici, Tehn. 378. Prin sala cu păreții de oglinzi Vezi înmiită silueta-ți fină. d. botez, p. o. 99. Purta pieptene și oglindă rotundă, pe care le întrebuința, mereu, potrivindu-și ba cărarea, ba meșa de pe frunte, ba cravata. teodoreanu, m. u. 28. Adăstase și mai îndelung într-un salon mare, ...cu oglinzi. demetrius, a. 247. Toată ziua la oglindă, Dar gunoiu-i pînă-n grindă. doine, 257. Bate toba surdului, dă oglindă orbului. zanne, p. iii, 257. Pocitului oglinda-i lipsește. id. ib. Străchinuța verde, Fundul i se vede (Oglinda). șez. vii, 119. Am o surioară-n lume Și drept ca ea nimeni nu spune (Oglinda), ib. xiii, 27, cf. fundescu, L. p. ii, 176. (Ca termen de comparație, sugerînd ideea de strălucire, de curățenie, de netezime) Izbuti a face să lucească armele ca oglinda. ispirescu, l. 3. Toată lumea se mira de frumusețea acelei paseri... penele ei străluceau ca oglinda la soare. id. ib. 297. Păunescu, buuun băiat! – Catastivele lui, ca oglinda. delavrancea, o. ii, 320. Harnică, din zorii zilei Nu stau mîinile copilei Fără lucru, tot să prindă, Casa lor toată-i oglindă. coșbuc, b. 77. De la noi până la mîndra Făcui drumul ca oglinda, De la noi până la lelea Făcui drumul ca și pelea! hodoș, p. p. 61. Făcu casa ca oglinda. ciaușanu, v. 184. ◊ fig. Oglinda sufletului meu Îmi arat-adesea dulce chipul său. eminescu, o. iv, 10. În preajma ochilor mei și în oglinda închipuirii mele muncite de vedenii gheburile crîmpeielor de putregaiuri... se înfiripau și trăiau viața scurtă a unei năluciri apocaliptice. hogaș, m. n. 96. Liniștea profundă dimprejurul sfintelor biserici... prestigiul veacurilor de evlavie încremenită în pietrele cu slovă... cad pe oglinzile inimei, ca pe un iezer molcom și visător. galaction, o. 223. ◊ (Adverbial) Plecă să caute un vas cu apă, pășind în vîrful bocancilor lustruiți oglindă, c. petrescu, Î. ii, 51. ◊ (Regional) Cu oglinda = numele unui joc de copii. cf. pamfile, j. ii, 72. ◊ Compus: oglinda-fetei = plantă cu flori violete, care crește mai ales pe ogoare, între semănături de cereale și prin vii, pe soluri argiloase și nisipoase (Legonzia speculum Veneris). cf. ddrf, tdrg. 2. p. anal. (De obicei urmat de determinări) Suprafață netedă și lucioasă (în special a unei ape) care are proprietatea de a reflecta lumina. Oglinzile lucii ale valurilor... resfrîng în adînc icoanele stelelor. eminescu, n. 66. Copil ce umblă s-adune stele De pe oglinda blîndelor ape. vlahuță, s. a. i, 50. În depărtare, ca și cum ar fi pusă sub oglindă de apă străvezie, grădina surîde fericită. petică, o. 263. Un colț de cer plutește Pe mlaștinile negre Și din oglinda apei... Răsar tremurătoare Luminile pribege. densusianu, l. a. 50. Sabina apăruse lunecînd pe oglinda de gheață. c. petrescu, c. v. 371. Albul fără sfîrșit ne obosea ochii, provoca mirajuri, oglinzi de ape ce se împreunau cu cerul. brăescu,a. 226. Lămpile mici, electrice, străluceau înșirate de-a lungul bordului; lumina lor se răsfrîngea tremurînd în oglinda apei limpezi. bart, s. m. 26. Ploua atît cît trebuia bălților să nu reverse și cîmpurilor goale să se umple de oglinzi. sadoveanu, o. xiii, 465. Plecaseră și ei vîslind pe oglinda albastră a mării. stancu, n. a. iii, 235. Oglinda lacului Se-ntunecă-n seară. reniuc, v. 107. 3. Fig. Ceea ce înfățișează, reprezintă sau simbolizează ceva (un lucru, o situație, o idee etc.); icoană, imagine. Scrie ep[i]sc[o]pul Vichentie în cartea lui ce-i dzic Oglinda năravurilor, cum era în țara frînceasc[ă] un orășan ce s[ă] desprinsăs[ă] a să giuca în cărți (a. 1692). OCR i, 295/27. Vreamea (carea oglinda iaste a lucrurilor viitoare) va arăta... cantemir, ist. 94. Sfîrșit fericit ai dobîndit după adevăr, dezlegîndu-se oglindele prin arătările adevărului. mineiul (1776), 110^v2/33. Înfățișează oglinda unor vremuri pentru totdeauna trecute. maiorescu, cn. iii, 21. Dacă nu ți-ar fi stăpînă... Ochii tăi n-ar fi oglinda dorului ce te frămîntă! EfTiMiu, î. 99, cf. teodoreanu, m. u. 41. Opera... [poetului] trebuie să fie o oglindă a năzuințelor poporului, beniuc, p. 135. Chipul omului e oglinda sufletului lui. zanne, p. ii, 68. Ochii sînt oglinda inimii. id. ib. 343. 4. Fig. (Învechit) Model, pildă, exemplu. Domnilor buni și înțălepți, oglindă trebuie să fie faptele trecute a trecuților domni. n. costin, l. 429. S-au silit a afla toate chipurile dreptății... și le-au întărit cu pravilă nestrămutată, lăsînd ca o oglindă urmașilor săi faptele cele bune și dreptatea ce au păzit (a. 1768). uricariul, i, 339. Deade oglindă pre Moisi. țichindeal, f. 218/6. Oglindă să te-arăți la supușii tăi, ca uitîndu-să la tine să ia pildă de la tine. zanne, p.viii, 54. 5. (Regional, la pl. în forma oglinde) Ochelari. alrm i/i h 23, cf. com. din tinăud – ORADEA. 6. (În sintagma oglinda laptelui sau oglinda ugerului) Porțiune de piele, netedă și lucioasă, de sub perineu și de pe fese la bovine și alte animale, în care sensul firelor de păr este îndreptat de obicei de jos în sus. cf. ltr, alrt ii 113. 7. (Geol.; în sintagma) Oglindă de falie (sau de fricțiune, de alunecare) = suprafață lustruită în roci, care ia naștere prin frecarea acestora sub acțiunea mișcărilor tectonice. cf. cantuniari, l. m. 147, 172, der. ◊ (Mineral.; ieșit din uz) Oglinda măgarului = antimoniu. ddrf, șăineanu, barcianu, alexi, w. – Pl.: oglinzi și (învechit) oglinde. – gen.-dat. și: (învechit) oglindei (filimon, o. i, 131). – Și: (învechit) oglendă (budai-deleanu, lex),(regional) logrindă (alrm ii/i h 374/833, a iii 16) s. f. – Postverbal al lui oglindi.