OGLINJOARĂ s. f. Diminutiv al lui oglindă; (regional) oglinduță. L-am găsit în pat și căutîndu-se într-o oglindioară. negruzzi, s. i, 208. Cea mai prețioasă mobilă era o mică oglinjoară dinaintea căreia își pieptăna părul. gane, n. i, 102. Era la spate, cu oglinjoara la subțioară, cu cutia cu pudră într-o mînă și cu puful încărcat în alta. caragiale, o. i, 2. Din cînd în cînd, din buzunarul vestei scoate o periuță cu o oglingioară. vlahuță o. a. ii, 212. Se vedea înaintea oglingioarei lipită în peretele din cămară. bujor, s. 78. Tînărul [era] încîntat că reușise să-și înnoade cravata... într-o oglinjoară. rebreanu, r. i, 111. Fotografia... stă undeva... prinsă-n colțul unei oglingioare. cazimir, gr. 30. O adevărată oglindă-oglingioara mea. teodoreanu, m. u. 28. Își scoaseră din săcușoare oglingioarele și-și inspectară nasurile. sadoveanu, o. vii, 348. Începu să se pieptene, zîmbindu-și îngăduitoare într-o oglinjoară. v. rom. august 1954, 63. Poftim, gipineasî nirieasî, O oglingioară cu tioc. Mat. folk. 1497. ◊ Fig. Doi ochi elipsoidali își roteau oglingioarele luminilor în bolta plină de o tristeță visătoare a orbitelor pătate de plîns. klopștock,f. 258. – pl.: oglinjoare. – Și: oglingioară, (rar) oglindioară s. f. – Oglindă + suf. -ioară.