OIERIT¹ s. n. Dijmă în natură percepută, în trecut, asupra oilor (1); impozit plătit pentru pășunatul oilor. Avusem... nevoi greale pentru oierit (a. 1698). iorga, b. r. 204, cf. mag. ist. iv, 95/30. Iară birurile țerei le-au mai înălțat, adecă oieritul și văcăritul. șincai, hr. iii, 294/36. Birurile... nu mai înceta de pe lăcuitorii țării, vinericiul, oieritul, dijmăritul îl lua îndoit și întreit. dionisie, c. 174. Încărcătura vinăriciului, dijmăritului. oieritului, tutunăritului. zilot, cron. 79, cf. i. golescu, în pr. dram. 67. Vrea să cumpere "huzmeturile acestor cinci județe, adecă: dijmăritul cu tutunăritul și oieritul și vinăriciul'' (a. 1822). iorga, s. d. viii, 91, cf. uricariul, v, 356/15. Astfel ei au plătit în tot anul haraciul, ploconul bairamului, văcăritul, banii calului și oieritul la trei ani. bălcescu, m. v. 597. Oieritul de la patru parale l-a suit la douăzeci și cinci, bez ploconul. ghica, s. 512, cf. i. tonescu, m. 744. Dajdii pămîntene, precum oierii, vinăriciu, vamă. ODOBESCU, S. II, 14, cf. OȚETEA, T. v. 51. ♦ P. ext. Impozit perceput pe vite. Oieritul era o dajdie pentru care se plătea de fiecare vită mare și mică cîte cinsprezece parale. filimon, o. i, 121. – Oaie + suf. -ărit.