OLAR s. m., s. n. I. s. m. Meșter care face (și vinde) oale (I 1, 2) sau alte obiecte din lut ars. Paști-i cu fuște de fieru, a vas de lut (ca vasu olarului D) frînge-i. psalt. 3. Ca vasele a olariului zdrobi-vei pre dînșii. biblia (1688), ap. gcr i, 283/12, cf. anon. car., lex. mars. 205. Așijderea și tîrgul Baia l-au descălecat niște olari sași. n. costin, l. 174. Norocul și pre porcariu și pre olariu tot cu o orbime caută. cantemir, ist. 299. Lei 10 de la starostele de olari (a. 1776). uricariul, xix, 327, cf. 341, v, 66/19, clemens. Meșteri... pentru lucrul clădirilor și cărămidari pentru pregătirea materialurilor; acestora li se zicea olari și cărămidari. pamfile, i. c. 383. Toamna coboară olarii la șes cu căruțe cu oale. stancu, d. 43. Tinerii boieri ciocnesc ulcelele pline cu vin cu țăranii, cu drumeții din han: lingurari, cărbunari, olari. v. rom. mai 1954, 206. Un olariu făcuse foarte multe oale. sbiera, p. 218, cf. com. marian, alr ii 6480, ib. 6492/551, a ix 3, 4, 5. După ce olaru a făcut oala, unde vrea îi pune toarta. zanne, p. iv, 152. ◊ Neam de olar = epitet dat unui om care inventează repede minciunile. cf. pamfile, văzd. 176. Roata olarului v. roată. ◊ Expr. A rîde rîsul olarului = a rîde silit. cf. zanne, p. v, 461. ♦ (Adjectival) Căruia îi place să stea mai mult acasă, pe vatră; leneș. cf. pamfile, a. r. 253. II. (Regional) 1. s. m. Sărciner (Bîlca – Adjud). chest. v 58/4. 2. s. n. Dulap în care se țin oale (I 1, 2). v. etajeră, poliță. cf. jahresber. viii, 83, varone, j. r. 65. – pl. : (I, II 1) olari, (II 2) olare. – Și: (învechit) olariu, (regional) ular (alr ii 6 480/836) s. m. – Oală + suf. -ar.