OPAIȚ s. n. I. 1. Lampă mică, primitivă, care luminează cu ajutorul unui fitil introdus într-un recipient umplut cu seu, ulei sau untură ; poponeț, (popular) văpaie, (regional) meci. Cf. anon. car. De la opaițul săteanului pînă la policandrurile de prin curțile cele mari. i. ionescu, c. 82/10. Mehedințenii luminează casele cu focul din vatră, cu opaița, cu luminări de seu. id. m. 685. Lumina cu mucul negru într-un hîrb un roș opaiț. Eminescu, o. i, 84. Baba se culcă pe pat, cu fața la părete, ca să n-o supere lumina de la opaieț. creangă, p. 6. El stete multă vreme, gînditor, la opaiețul ce arunca o lumină somnoroasă. slavici, n. i, 17. Dete peste o colibă, în care arrdea un opaiț în ciob. ispirescu, l. 395. Mai așteaptă, să. ațîț opaițul. contemporanul, iii, 921. La licărirea, unui opaiț, tustrei stau jos, în jurul unei mese mici. vlahuță, o. a. 358. Focul e-nvelit pe vatră, Iar opaițele-au murit. coșbuc, b. 6. Unde e foarte mare lipsă, arde și un opaiț [la mort]. marian, i. 87. De pe blidar, un biet opaiț Își joacă para tulburată. goga, c. p. 32. Să ne gîndim că-și vor fi făcut, după lămpile de bronz și lut ars, aduse la ei de greci, ...opaițele lor indigene. pârvan, G. 165. În întuneric, flacăra înecată de fum a opaițului abia tremura. c. petrescu, s. 34. Pentru robii noștri din hrube, n-avem în vremea nopții nici făclii, nici opaiț de seu. sadoveanu, o. xiii, 776. La lumina unui opaiț, Nichita a terminat scrisoarea. v. rom. mai 1954, 92. Opaițul arde pe prichiciul hornului. sevastos, n. 25. Opaițul... ardea pe muchie la horn. sbiera, p. 308. Apoi ia frumușel opaitu de pe prichici. i. cr. iii, 56. Omușor de lut Cu părul de foc (Opaițul). pamfile, c. 28. 2. (Regional) Vălug, fachie. Cf. liuba-iana, m. 129, DAMÉ, T. 126, ANTIPA, P. 446, CHEST. II 360/6, 9, alr I 1 414/218, alr ii 6 249/70. 3. (Regional) Lampă de mină care arde cu ulei de răpiță. Cf. fd i, 166. 4. (Regional, sg.) Petrol lampant. lexic reg. 21. 5. (Regional) Clacă, șezătoare. lexic reg. 30, cf. com. sat. iii, 51, alr i 717/986. 6. (Prin Transilv. și Ban.) Obiceiul de a aprinde focuri în ziua care marchează începutul postului (lăsatul secului). Cf. marian, s. i, 271. II. (Mai ales în forma opaiță) Numele a două plante erbacee cu tulpina păroasă, dintre care una cu frunzele ovale și cu florile albe (Melandryum nemorale), iar alta cu frunzele păroase, cu florile albe sau, rar, trandafirii, care se deschid seara răspîndind un miros plăcut (Melandryum pratense); opaițel. Cf. brandza , fl. 185, GRECESCU, FL. 112, PANȚU, PL. – Accentuat și : (regional) opaiț, alr i 717/750, 960. – Pronunțat : -pa-iț. – pl. : opaițe, (popular) opaițuri (alr 1717/217, 268,269, 347, 350, 361, 381, 388, 518, 528, 530, 532, 556), rar (I 2) opaiți (chest. ii 360/9). – Și: opaieț, opăieț (ddrf), opăiț (ddrf, com. sat. in, 51, accentuat și opăiț pascu, s. 255), hopaiț (lb, polizu, CiHAC, II, 228, LM, DDRF, GRAIUL, I, 240, ALU I 717/140, 144, 160," 764, 831, 835, a iii 1; accentuat și hopaiț alexi, w.), hopaieț (alr i 717/138), iopaiț (alr i 717/259), vopaiț (alr ii/769), văpăiț (pascu, s. 77), văpăiț (id. ib. 255) s. n. ; opaiță, opăiță (ddrf, alexi, w.), hopaiță (alr i 717/131), iopaiță (alr i 717/259), văpaiță (BARONZI, L. 115, ANTIPA, p. 96, alr i 717/727, 740) s. f. – cf. slavon. опаюць, rom. văpaie.