ORDINAR, -Ă, ordinari, -e, adj. 1. Obișnuit, comun, frecvent. Un versificator ordinar ar fi pus un calificativ oarecare. MACEDONSKI, O. IV 48. ◊ Loc. adv. (Franțuzism învechit) De ordinar = de obicei. Revistele de ordinar le face el. VLAHUȚĂ, O. AL. II 25. ◊ (Mat.) Fracție ordinară = raportul a două numere întregi. ◊ (Mil.; substantivat, învechit, în expr.) A trece (sau a înscrie) la ordinar = a înscrie în registrul de evidență a rațiilor alimentare și a soldei. Ne trimit ori nu ne trimit hrană, ei o trec la ordinar. CAMIL PETRESCU, U. N. 384. 2. De calitate inferioară, prost. (Despre oameni sau despre acțiunile lor) Vulgar, grosolan, josnic. Înșelăciune ordinară. Același clișeu pentru oricine. Naiv cine le crede. C. PETRESCU, C. V. 258.