ORNAMENT, ornamente, s. n. 1. Podoabă (grafică, picturală, sculpturală, stilistică etc.) cu care se înfrumusețează diferite obiecte, vase, tipărituri, monumente arhitectonice etc. Încrucișase mîinile sub cap privind ornamentele tavanului. C. PETRESCU, Î. II 159. ◊ Fig. Există în stilizarea eminesciană... nu numai o intensificare a ornamentului fabulos, dar și o atitudine descriptivă, atentă la nuanțele aparenței și ale expresiunii. VIANU, A. P. 109. ◊ Loc. adj. De ornament = decorativ, ornamental. Plante de ornament. ♦ Semn tipografic accesoriu, care reprezintă copia unei figuri geometrice sau simbolice și este folosit pentru alcătuirea motivelor decorative ale unui text. 2. Notă sau grup de note muzicale care măresc efectul unei note principale dintr-o melodie; semnul muzical corespunzător.