OSPEȚIE, (2) ospeții, s. f. 1. Primire bună, ospitalitate. După cît văd eu, de nevoie cereți ospeție, că aveți un rănit. SADOVEANU, O. I 36. Taci, bădică, nu mai spune Că n-avem suflete bune, C-asta-i țara ospeției, Țara dulce-a veseliei. ALECSANDRI, P. P. 241. Grațioasa voastră ospeție ne făcea a uita supărările vieții. NEGRUZZI, S. I 95. 2. (Neobișnuit) Ospăț. Veselia cea mare era însă la ospeția dată de noul măiestru, masă întinsă și încărcată. SLAVICI, O. II 126.