OSTENEALĂ (pl. -eli) sf. 1 Faptul de a se osteni; slăbiciunea ce urmează după o muncă continuă, anevoioasă: Ieșenii iubesc liniștea... osteneala i-ar omorî (NEGR.); atît de mult era ruptă de ~, încît căzu și rămase acolo (ISP.) ¶ 2 Muncă anevoioasă, care slăbește puterile: fata... arătă dorința ce are a se odihni de osteneala drumului ce făcuse (ISP.); a-și da osteneala, a-și da multă osteneală, a munci din greu, a se sili din răsputeri.