PALAVRAGIU, palavragii, s. m. Om care spune palavre, care îndrugă verzi și uscate; flecar, farfara, limbut. I. Ghica... vorbește adesea despre liberali ca de niște palavragii. IBRĂILEANU, SP. CR. 130. ◊ (Adjectival) Îl vedea utilizînd cu îndemînare toate apucăturile de școlar leneș și chiulangiu, turbulent și palavragiu. C. PETRESCU, C. V. 107.