PANȚIR, panțiri, s. m. (în trecut) Soldat călăreț, îmbrăcat în zale. Panțirii... toți cu zale îmbrăcați. NEGRUZZI, S. I 124. Panțirii... un corp de călărime foarte însemnat. BĂLCESCU, O. I 118. Cinci panțiri se alegea, Pe Vaslui în sus mergea, Pîn’ zărea într-o movilă Un romîn arînd în silă. ALECSANDRI, P. P. 168. ♦ Funcționar al poliției. V. jandarm. Lăcuste mai puțin pustietoare decît cămărașii... zapciii, panțirii. RUSSO, S. 109.