pastrámă f., pl. e, păstrămĭ și n. păstrămurĭ (vrom. pastramá și păstrămá, d. turc. pastyrma și basdyrma, care vine d. ngr. și vgr. pastós, presărat, sărat. D. turc. vine ngr. pastramás, pastrumás și pasturmás, sîrb. pastrma, bg. pastŭrma. Cp. cu cataramă). Carne tăĭată în feliĭ supțirĭ, sărată, tescuită și uscată la umbră și vînt și care se mănîncă așa orĭ friptă. Fig. A pune pe cineva la pastramă, a-l chinui răŭ. V. bujăniță.