PATARAMĂ, patarame, s. f. Întîmplare neplăcută sau neobișnuită; pățanie, pătăranie. Prefăcătorii de vulpe bătrînă parcă n-ar fi știut pînă acum de patarama Sultănichii. DELAVRANCEA, S. 52. Împăratul... știa de patarama celei dintîi fete. ISPIRESCU, L. 392. De vă veți mai împotrivi mie la orice voi face, toți o să gustați patarama celorlalți și încă mai cumplit decît ați văzut. GORJAN, H. IV 102. ◊ Expr. A ști patarama cuiva = a ști ce fel de om e cineva, cît plătește cineva. Trebuie să mergem la ei numaidecît. Știu eu patarama lor. Să-i iei cu repedea, că le piere piuitu. VLAHUȚĂ, O. AL. 154.