PEDANT¹, -Ă, pedanți, -te, adj. Cu pretenții de erudiție și de maniere elegante; supărător prin tonul impunător și prin minuțiozitatea exagerată. V. tipicar. Pricepea greu și uita repede. Era vanitos și pedant. C. PETRESCU, C. V. 99. Un comandant pedant, admirat pentru erudiția sa, fusese păcălit de un ofițer tînăr. BART, E. 210. Un op pe care anii-l îngropară Subt comentarii sterpe și pedante. TOPÎRCEANU, B. 90. ◊ (Adverbial) Începu să vorbească liniștit, stăruind pedant în concepția lui. CAMIL PETRESCU, O. II 530.