Definiția cu ID-ul 871137:
Explicative DEX
PIAȚĂ, piețe, s. f. I. 1. Loc special amenajat unde se face comerț cu mărfuri cu amănuntul, mai ales cu produse agroalimentare. ◊ (Ieșit din uz) Trăsură (sau mașină) de piață = trăsură (sau mașină) care transportă, contra cost, persoane, bagaje etc. ◊ Expr. A face piața = a cumpăra alimentele necesare pentru hrana zilnică. (Fam.) A se certa ca la piață = a se certa violent și folosind cuvinte grosolane. 2. Loc întins și deschis dintr-o localitate, unde se întâlnesc sau se întretaie mai multe străzi, adesea amenajat cu spații verzi, statui etc. II. (Ec. pol.) 1. Totalitatea relațiilor generate de actele de vânzare-cumpărare. 2. Categorie economică a producției de mărfuri în care își găsește expresia ansamblul actelor de vânzare- cumpărare privite în unitate organică cu relațiile pe care le generează și în conexiune cu spațiul în care se desfășoară. ◊ Piață internă = totalitatea relațiilor de vânzare-cumpărare care au loc în interiorul unei țări. Piață mondială = ansamblul relațiilor care se stabilesc între țările participante la circuitul economic mondial. Economie de piață = formă modernă de organizare și funcționare a economiei în care prețul și volumul producției depind în principiu de confruntarea dintre cerere și ofertă. – Din it. piazza.