plái, plaiuri, s.n. Drum de munte, potecă; „cărare în pădure, pe care se poate merge și cu carul” (Giulești); „cărare pe munte, pe care se poate merge numai cu piciorul sau cu calul” (Vadul Izei); „cărare la munte” (Oncești); „o cărare care duce la munte să numé plai” (ALRRM, 1973: 673). – Din lat. *plagius (DLRM); din sl. plai (MDA). ■ Cuv. rom. > magh. pláj (Bakos, 1982), ucr. plaj (Miklosich, Candrea, după DER).