PLANTON, plantoane, s. n. (Mai ales în construcție cu verbele «a fi» sau «a face», precedat de prep. «de») Serviciu de pază într-un sector limitat al cazărmii (odinioară și în internatele de elevi). Soldat de planton. ▭ Făcea de planton la ușă. I. BOTEZ, ȘC. 108. ♦ Ostaș (sau elev) însărcinat cu serviciul de pază. Cum ai ajuns pînă la mine? Te-au lăsat plantoanele? DEMETRIUS, C. 59. Plantonul umbla ca o umbră prin semiîntunericul camerei, și pasu-i suna regulat ca o limbă de ceasornic. SADOVEANU, O. VI 149. Așa sfătuia pe furiș plantonul de la ușă cu Sandu Hurmuzel. MIRONESCU, S. A. 75.