pománă, pomene, s.f. 1. Dar, danie, ofrandă adusă / făcută cuiva și servind, potrivit moralei creștine, la iertarea păcatelor; milostenie, binefacere. 2. (în expr.) A-și face pomană = a ajuta pe cineva, a face bine cuiva, a ierta pe cineva: „Bucălaie, năzdrăvană / Tu de mine fă-ți pomană” (Lenghel, 1962: 235-236). 3. (în expr.) De pomană = ieftin, aproape gratis: „O vândut vaca de pomană” (Faiciuc, 2008: 245). – Din sl. pomĕnŭ „memorie, aducere aminte” (Scriban, DEX). ■ Cuv. rom. > magh. pomána (Bakos, 1982).