pópă, popi, s.m. 1. Snopul de grâu din vârful clăii. 2. Fir de iarbă sau de mălai rămas netăiat pe holdă: „Întoarnă-te cu secerea, că ț-o rămas după tine un pop” (Faiciuc, 2008). ■ (mit.) Popa Brazilor, oficiant al religiilor precreștine: „Popii Brazilor o cetit pă el multă vreme și-o făcut rugăciuni și i-o dat ceva lucruri sfinte să le poarte la el” (Bilțiu, 2007: 271); „Ie s-o luat și s-o dus la Popa brazilor, să-i facă ceva să aibă copil” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 148) (v. și R. Vulcănescu, Mitologie română, 1987: 487). ■ (onom.) Popa, nume de familie în jud. Maram. – Din sl. popŭ (DEX, MDA).