poruncí, poruncesc, v.t. 1. A dispune, a comanda, a ordona: „Frunză verde-a mărului / Poruncit-am mândrului” (Țiplea, 1906: 466). 2. (înv.) A comunica, a anunța, a vesti: „Amu tăt mi-o poruncit că ine p-o săptămână cu coconii” (Grai. rom., 2000); „Maramureșeanul de azi, întâlnind în drum spre satul său vreun consătean, îl întreabă: «Ce poruncești acasă?», la care i se răspunde: «Le poruncesc voie bună și sănătate!», întocmai ca străbunii romani, care întrebuințau formula «Iubeo te avete!»” (Filipașcu, 1940: 27). – Din vsl. porončiti (DEX, MDA).