práftură f., pl. ĭ, și (maĭ des) práftoriță f., pl. e (d. praf, pin aluz. la prafu care ĭese cînd loveștĭ cu ĭa. Cp. și cu bruft). Pomătuf orĭ împletitură de rămurele cu care ferariĭ stropesc focu cînd s’a aprins prea tare (stropitoare). Fig. A trage cuĭva o praftoriță, a-ĭ atrage un frecuș, a-l ocărî. – Mold. pleaftură, pl. plefturĭ. Și pliftură. În Olt. práftoriță înseamnă și „ușă rudimentară de nuĭele împletite” (BSG. 1922, 123).