PRELUDA, preludez, vb. I. Intranz. (Și în forma prelude, mai ales la pers. 3, azi rar) 1. (Despre cîntăreți sau instrumentiști) A-și încerca vocea sau instrumentul, înainte de a cînta sau de a executa o bucată muzicală. Tonin acordă mandolina Și, inspirat de vechiul Palestrina, Prelude-ncet, apoi cu glas sonor, Prin vers duios el spune al său dor. ALECSANDRI, P. III 265. ♦ (Despre cîntăreți, orchestre; fig. despre păsări) A începe să cînte, să schițeze o melodie. Cîntăreața-ncet prelude. Vîntul tace, frunza deasă stă în aer neclintită... E privighetoarea dulce. ALECSANDRI, P. III 56. Subt degetele tale, în sunete-argintoase Clavirul cînd răsună, cînd dulce preludezi, Deștepți în al meu suflet acorduri fioroase. ALEXANDRESCU, M. 127. 2. Fig. (Rar) A face o acțiune introductivă, premergătoare. Camerile constituante preludează la rezolvarea unei cestiuni. ODOBESCU, S. III 471. – Variantă: prelude, prelud, vb. III.