proáșcă (oa dift.) f., pl. șcĭ și șce (var. din praștie. V. împroșc și proșcă). Vechĭ. Țintă, punct de ochit. Bătaĭe de arc, de pușcă. Azĭ. Instrument de împroșcat (ca tulumba, mitraliera, praștia). A face proașcă pin dușmanĭ cu ghĭoaga, a o învîrti lovindu-ĭ pe ceĭ din prejur.