proctoragie sf [At: DN³ / P: ~gi-e / Pl: ~ii / E: fr proctorrhagie] (Med) Rectoragie.

PROCTORAGIE s.f. (Med.) Rectoragie. [Gen. -iei. / < fr. proctorrhagie, cf. gr. proktos – anus, rhegnynai – a curge].

PROCTORAGIE s. f. rectoragie. (< fr. proctorrhagie)

PROCTO- „rect, anus, rectal, anal”. ◊ gr. proktos „anus” > fr. procto-, it. procto-, engl. id. > rom. procto-. □ ~cel (v. -cel₂), s. n., relaxare exagerată a mușchilor anali și rectali; sin. proctoptoză; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină medicală care studiază afecțiunile anusului și ale rectului; ~pexie (v. -pexie), s. f., operație chirurgicală de fixare a rectului de osul sacru sau de ligamentul sacro-sciatic; ~plastie (v. -plastie), s. f., operație chirurgicală de refacere a orificiului anal; ~ptoză (v. -ptoză), s. f., proctocel*; ~rafie (v. -rafie), s. f., sutură a rectului; ~ragie (v. -ragie), s. f., hemoragie rectală; ~ree (v. -ree), s. f., scurgere mucoasă prin anus; ~scop (v. -scop), s. n., instrument utilizat în protoscopie; ~scopie (v. -scopie), s. f., examen al anusului și al rectului cu ajutorul proctoscopului; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare operatorie a anusului.