PROFESIE, profesii, s. f. 1. Ocupație, îndeletnicire cu caracter permanent, pe care o exercită cineva în baza unei calificări corespunzătoare; complex de cunoștințe teoretice și de deprinderi practice care definesc pregătirea cuiva; meserie. 2. (În sintagma) Profesiune de credință = declarație publică pe care o face cineva cu privire la principiile sau la convingerile sale. [Var.: profesiune s. f.] – Din fr. profession.

profesie sf vz profesiune

PROFESIE s.f. v. profesiune.

PROFESIE s. f. elem. profesiune.

PROFESIUNE s. f. v. profesie.

profesiune sf [At: GOLESCU, E. 339/11 / P: ~si-u~ / V: ~fesie / Pl: ~ni / E: fr profession] 1 Activitate cu caracter permanent pe care o desfășoară cineva în baza unei calificări Si: meserie, ocupație. 2 Complex de cunoștiințe teoretice și de deprinderi practice de un anumit gen și de un anumit grad care definesc pregătirea cuiva pentru exercitarea unei ocupații. 3 (Îla) De profesie Profesionist. 4 (Îs) ~ de credință Declarație publică pe care o face cineva despre principiile sau convingerile sale.

PROFESIUNE, profesiuni, s. f. 1. Ocupație, îndeletnicire cu caracter permanent, pe care o exercită cineva în baza unei calificări corespunzătoare; complex de cunoștințe teoretice și de deprinderi practice care definesc pregătirea cuiva; meserie. 2. (În sintagma) Profesiune de credință = declarație publică pe care o face cineva cu privire la principiile sau la convingerile sale. [Pr.: -si-u-. – Var.: profesie s. f.] – Din fr. profession.

PROFESIUNE, profesiuni, s. f. 1. (Și în forma profesie) Ocupație cu caracter permanent, pe care o exercită cineva în baza unei calificări; meserie, îndeletnicire din care trăiește cineva. Profesia de cercetător e în primul rînd una de răbdare... de calm. BARANGA, I. 153. Femeile sînt libere să-și aleagă azi orice profesie. SAHIA, U.R.S.S. 110. În profesia mea de hirurg, am făcut și am văzut grele și dureroase operații. NEGRUZZI, S. I 295. Profesiune liberă v. liber. Expr. De profesiune... == în ceea ce privește profesiunea. Era de profesiune medic. 2. (Învechit; în expr.) Profesiune de credință = declarație publică pe care o face cineva cu privire la principiile sau convingerile sale (morale, politice etc.). Vom espune profesiunea noastră de credință și sînt convins că vom cîștiga multe voturi. ALECSANDRI, T. 1653. – Variantă: profesie s. f.

PROFESIUNE s.f. 1. Meserie, îndeletnicire, ocupație. 2. Profesiune de credință = declarație publică făcută de cineva asupra convingerilor pe care le are. [Var. profesie s.f. / cf. fr. profession, lat. professio].

PROFESIUNE/PROFESIE s. f. 1. activitate cu caracter permanent desfășurată de cineva în baza unei calificări; meserie, îndeletnicire, ocupație. 2. ~ de credință = declarație publică făcută de cineva asupra principiilor sau convingerilor sale (morale, politice etc.). (< fr. profession, lat. professio)

PROFESIUNE ~i f. Activitate de muncă bazată pe anumite cunoștințe teoretice și pe deprinderi practice; carieră. ~ de medic. ~ de agronom. Sudor de ~. ◊ De ~ a) profesionist; b) după pregătirea sa; după studiile pe care le are. ~ liberă profesie bazată pe munca intelectuală și exercitată de persoane neaflate în serviciu plătit (scriitori, pictori etc.). [G.-D. profesiunii; Sil. -si-u-; Var. profesie] /<fr. profession

profesi(un)e f. 1. declarațiune publică: profesiune de credință; 2. stare, ocupațiune: profesiune de librar.

*profesiúne f. (lat. professio, -ónis. V. confesiune). Declarațiune publică: a face o profesiune de credință. Ocupațiune, activitate pin care-țĭ cîștigĭ existența (vorbind de ocupațiunile maĭ înalte, ca profesoratu, medicina, avocatura, magistratura, ingineria, ofițeria): a exercita o profesiune (V. meserie). De profesiune, pin exercițiŭ: un pianist de profesiune. A face profesiune de, a te lăuda cu, a te da drept: a face profesiune de onestitate. – Și -ésie.

!profesie (desp. -si-e)/profesiune (desp. -si-u-) s. f., art. profesia (desp. -si-a) / profesiunea, g.-d. art. profesiei/profesiunii; pl. profesii/profesiuni, art. profesiile (desp. -si-i-) / profesiunile (dar numai: profesiune de credință)

!profesie (meserie) (-si-e) s. f., art. profesia (-si-a), g.-d. art. profesiei; pl. profesii, art. profesiile (-si-i-)

!profesiune (în ~ de credință) (-si-u-) s. f., g.-d. art. profesiunii; pl. profesiuni

profesiune (sil. -si-u-)/profesie (sil. -si-e) s. f., g.-d. art. profesiunii/profesiei; pl. profesiuni/profesii

profesiune (i-u)

PROFESIUNE s. v. ocupație.

PROFESIUNE s. îndeletnicire, meserie, ocupație, (înv. și reg.) meșterie, (Mold.) breaslă, (Transilv.) lefterie, (înv.) cin, marafet. (Ce ~ are în prezent?)